Mi s-a reprosat ca mi-am neglijat blogul. N-a fost cu intentie, insa asa s-a nimerit…Promit sa-mi scot parleala anul asta!

…

Mamiya RB67|Ilford HP5+|Rodinal

Acu` in weekend a fost la Resita a doua etapa din campionatul national de raliu. Putin, chiar foarte putin soare, in schimb multa, chiar foarte multa ploaie. Si nu stiu de unde atata praf, pentru acele conditii….A trecut un an de cand entuziasmat, mergeam la prima etapa de raliu…tot la Resita. M-a cucerit pe loc de atunci.

Imi place sa merg doua zile cu rucsacu`n spate, sa stau de nebun o zi intreaga prin padure la racoare sau din contra in soare la 40 de grade, imi place mirosul de benzina imediat dupa ce trece o masina sau zgomotul infernal pe care-l face cand trece pe langa tine, adrenalina pe care o simti prin vene imediat dupa ce scapa unul masina de sub control chiar langa tine si poate mai presus de toate, compania acelorasi pasionati cu care te intalnesti indiferent ca e Paraul Rece, Cluj, Sibiu…sau Iasi.

…

Poate ar trebui infiintata o sectie speciala la politie: aceea a Glumelor si un minister special care sa verifice si sa promoveze glumele bune…In momentul in care te duci sa-ti faci buletin, o comisie sa te investigheze si sa-ti dea verdictul: “Atentie poate avea reactii adverse la glume, de orice fel. A se lasa in pace!”, pe care sa te oblige sa-l porti la vedere, cand iesi in lume. O gluma buna, e o gluma buna indiferent si independent de ce-i in jur, in timp ce, evident una proasta, e proasta, indiferent ce i-ai face si cum ai ambala-o.

Cum te comporti insa cand ti se face o gluma de bun simt? Poti fi cocalar si avea o atitudine din asta de zmeu de cartier si sa zici “bei io, io auzi, ala de-mi beau sange din vena si care am 120kg la mine`n cartier sau o suta`n rest, te prind si te sparg” sau cu varianta in care vitejia e data de echipa “sa moara cici, io si cu baietii mei, te spargem”, varianta grandoman comparativa fara acoperire “bhey, sunteti niste rahati, io-s briliant/miez(variante)” sau poti avea o atitudine normala, in care evaluezi situatia si-ti pui problema, “ma ataca pe mine de-a dracu`, “se ia de mama sau de nevasta-mea?”, “vrea sa ma faca de cacao” sau e o situatie comica in care efectiv se rade de ceva si daca n-ai fi tu implicat, tu ai fi ala care rade cu vocea cea mai tare?

Undeva, prin tranzitie s-a cam pierdut pe drum ceva. Toata lumea se cearta cu toata lumea din orice, n-am mai auzit un banc bun de ani de zile, iar orice gluma cat de nevinovata e interpretata de flacaul manelist si cu psihic infantil dezvoltat de tampeniile ascultate la “club” si cartile “citite” la televizor sau din referatele de-a gata de pe internet, ca atac premeditat la persoana sa. Cred ca singurul lucru de care mi-e dor din vremurile alea, cand ni se lua curentu` si faceam ore la lumina luminarii sau mestecam la o guma trei zile, e umorul…

…

…

(Titlul acestui post l-am gasit intr-o semnatura a cuiva de pe un forum si a fost “instant love”)…

Acu vreo doi ani descopeream rasfoind asa aiurea o fituica d-aia de evenimente locale, o poza de-a lui X si presupunand ca n-a dat-o el ii dadeam de stire, primind raspunsul: “Nici, nu stiu ce sa ma mai fac cu ei”…Iata-ma ajuns in aceasi situatie. Anul trecut, ma pune dracu` sa trimit o poza unui cunoscut la rezolutie ceva mai mare si peste doua saptamani hopa, apare afisul oficial al unui raliu facut pe poza mea. Televiziunea X, masinile Y, cauciucurile Z…da eu unde-s? Iaca nu-s! Prietenul a aratat-o altui prieten, care la randul lui a trimis-o pe mail unui cunoscut pana…saracii s-or fi gandit ca-i facuta cu Outlook-ul!
Da` p-aia tot de la raliu o stiti? ….cand cer acreditare de presa si mi se zice ca nu pot primi pt ca societatea in numele careia am facut cererea nu are profil de presa si dup-aia imi gasesc folosite pozele la comunicatele lor de presa?
La sfarsitul anului mi se cer niste cadre pentru un calendar cu mentiunea c-o sa primesc si eu un exemplar si ca o sa-mi apara numele pe el. Nimic in plus! Iara, mi se cere o fotografie pentru un afis cu un artist. Zic “Atata face!”. “Ce? Cum sa dau banii pe ea?”…ca parca persoana din fotografie o venit sa cante gratis…

La inceputul anului am descoperit ca am devenit si international ca mi-am gasit niste foto prin Finlanda. Astia barem or fost cu bun simt si nu mi-au cropat numele…

Si atunci ce-i de facut? Te razboiesti cu toti astia, angajandu-ti un avocat dedicat pt asta? Dincolo de zvonuri eu n-am auzit nici macar un exemplu concret care fotograful respectiv sa fi iesit victorios de pe urma asta. Cel mult s-au primit niste scuze sau s-a scos fotografia daca nu era pe hartie…Sau faci economie de piata si scoti numa cadre 300/200px si le bati obrazu` ori de cate ori ii prinzi si speri sa-i faci clientii tai data viitoare?

Ori nu mai scoti nici un fel de cadre si faci numai expozitii? Heh. Hai sa va zic una faina. Ma pune dracu sa merg luna trecuta la vernisajul expozitiei unui prieten. Dinainte stiam c-or sa fie maxim 20 oameni, din care cunosc vreo 19, care probabil stiau ca si mine o buna parte din cadre… Iara stiam ca o sa aud aceleasi tampenii in deschidere, insa de data asta o fost un pic diferit, pentru ca desi oratorul a inceput plicticos ca de obicei, a schimbat placa rapid pentru ca a vrut sa dea replica unui ziarist de la un ziar local, care l-a luat la misto pentru ca probabil era plicticos si in consecinta speech-ul a fost tragi-comic. Cel mai misto a fost ca coordonatorul prietenului meu s-o gandit sa faca gustarele, insa numai pentru el si inca vreo 4-5. Asa ca , alturi de altii, fain frumos m-am trezit luat de mana si “auzi mi-e rusine sa-ti zic asta, dar o sa trebuiasca s-o tai de aici, ca nu e mancare decat pt noi si ne-a pus profu` sa-i trimitem acasa pe restul”. Eu am ramas siderat la faza! Chiar nu m-am asteptat ca un individ de cincizeci si de ani, sa dea dovada de atata infantilism ca sa-si inchipuie ca cineva vine la un vernisaj foto tinut si intr-o locatie laturalnica, doar ca sa-i manance lui salata de boeuf.

Mai oameni buni….p-aia cu “FOTOGRAFUL TRE` SA MANCE” o stiti? Si ca numele lui pe poza din revista ta in caz ca i l-ai pastrat nici nu-l satura, nici nu-l duce la locul de fotografiat si nici nu-i cumpara scule? Si ca daca e normal la cap (desi aici cunosc contraexemple), nu-i trebe salata de boeuf a altui fotograf habauc, ci doar sa manance salata care si-o face singur din banii pe care-i face din fotografiile sale!

“Flori din ramuri ce-am privit,
Nu mai sunt.
Vanturi mari le-au smuls voit,
Prea curand.

Ochii tai limpezi, chipul tau bland,
Si al tau suflet cald in zadar
Nu mai sunt, nu mai sunt…

Oare tu pe care drum
Te-ai pierdut ?
Care reci, tacute lumi
Te-au cerut?

Ochii tai limpezi, chipul tau bland,
Si al tau suflet cald in zadar
Nu mai sunt, nu mai sunt…” Celelalte Cuvinte

Scriam in 3 noiembrie un post despre Betty si-mi propuneam sa fac mai mult in ceea ce priveste relatia noastra, din dragoste si respect personal pentru ceea ce ne oferise Betty pana atunci. Cei care ne cunosc stiu ca, de departe n-am fost parinti rai, insa cum intotdeauna am considerat-o pe Betty membru cu drepturi egale a familiei noastre si nu un animal de companie, voiam sa-i ofer si mai mult. Din pacate a fost tot timpul care l-am avut la dispozitie…

Iata ca la nici doua luni de cand am scris asta, soarta a intrat cu buldozerul in microcosmosul nostru si l-a facut bucati bucatele. Probabil majoritatea celor trecuti de 25 de ani, daca se uita atent in oglinda, vad in dreptul inimii, cicatrici lasate de drame comparabile…dar atat eu, cat si Mara fuseseram oarecum scutiti de asa ceva, pana acum! Totusi in seara de 26 decembrie, Mara si cu mine am intrat si noi in randul lumii si ne-am trezit cu niste “cicatrici” cat noi de mari…si fara Betty! Acum sapte ani o primisem cadou de Craciun pe Betty, iar acum tot de Craciun, soarta ne-a luat-o!

Asteptand de Craciun un miracol care n-a mai venit si la aproape 36 de ore departare de momentul in care Betty a plecat de langa noi, tot incercand sa gasesc un raspuns la intrebarile cu “DE CE?” si retraind amintiri, singura concluzie la care am ajuns a fost ca de fapt, Betty a fost miracolul nostru si cat am fost de norocosi ca am beneficiat de el sapte ani!

BETTY

2 septembrie 1999 - 26 decembrie 2006

…

Nu exista cuvinte sa iti multumim pentru tot ce ai facut pentru noi, Betty. Esti in sufletul nostru si nu te vom uita niciodata!

Mara si Andi

Se numeste Betty si a intrat in viata noastra acum aproape 7 ani. Conform veterinarilor e in floarea varstei, undeva pe la 45 ani omenesti. E greu de spus cum ne-a schimbat viata in acesti ani de cand o avem, cert e ca ne-a ajutat sa facem trecerea de la tinerete la viata de adulti..de la fara griji la responsabilitate.
In toti acesti ani a fost martorul mereu vesel al tuturor evenimentelor prin care am trecut, cu bune si rele deopotriva. Am privit-o cum creste, cum ii dau dintii, am ajutat-o cand a fatat si cand si-a crescut puii, am alergat disperati cu ea la veterinar, cand din joaca si-a sfasiat urechea….Nu exista cuvinte pentru a descrie bucuria pe care o are cand ajung acasa de la servici, cum vine s-o mangai, cum se preface suparata dar sta cu coada ochiului la mine si asteapta s-o chemi la impacare sau cum se uita disperata c-o privire “de ce?” la tine cand, din greseala ti se baga printre picioare si o calci involuntar pe o labuta. Daca vreti sa “va jucati de-a Dumnezeu”, luati-va un caine. Va fi obligat sa va suporte toate capriciile, ca`n “Black or White” este strict dupa voi cum va avea viata…buna sau rea!

Jucandu-ma cu ea sambata dimineata prin frunzele tocmai cazute, laolalta mari, mici dar toate vestejite si contempland vremelnicia lucrurilor, mi-am adus aminte un dur adevar: timpul are o alta viteza la caini, iar lumanarea vietii lor arde de vreo 6-7 ori mai repede. De asemenea mi-am amintit si de individul extrem de cinic, care a venit in parc sa-i strecoare o vorba sotiei mele cu “Nu va suparati, ma numesc X si sunt administrator la Pet Cemetery…daca vreti sa ne aveti in vedere cand o veni sorocul, va las datele mele de contact!”
Bucurati-va de catelul vostru! E un mare privilegiu sa aveti pe cineva mereu sincer langa voi, gata sa va satisfaca capriciile fara absolut nici o pretentie ascunsa, alta decat a-i oferi cateva clipe de atentie si-o mangaiere pe ureche!

…

…

…

Maine trebuie discutam ce-i bun si ce nu din tema generata de poezia lui Nichita, data la curs. Cum mi se parea ca n-am material suficient pentru a intra in gura leilor, am zis sa profit de faptul ca s-a predictionat zi frumoasa sambata si sa incerc sa exersez un pic pe lumina de rasarit, la paduricea din zona Soarelui, poate mai adun ceva material. Cam asta a iesit:

…

…

…

…

Din pacate calcand pe frunzele proaspat vestejite am mai realizat ceva….mult prea trist!

Va urma!

Comments (1)

Proudly powered by wordpress - Theme by neuro